Daca tot am deschis cutia pandorei cu “Road not taken” mi-am adus aminte de o alta poezie frumoasa. Eram in liceu cind am auzit-o prima data. Long , long time ago. Statea prafuita in coltul amintirilor.
Romulus Vulpescu – In fiecare zi
In fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, in loc,
Ramane un desert de disperare.
Ne amageste lenea unui vis
Pe care-l anulam cu-o sovaire;
Ne reculegem intr-un cerc inchis
Ce nu permite ochilor s-admire;
Ne rasucim pe-un asternut posac,
Insingurati in doi, din lasitate,
Mintindu-ne cu guri care prefac
In zgura sarutarile uzate;
Ne pomenim prea goi intr-un tarziu,
Pe-o nepermis de joasa treapta trista;
Prea sceptici si prea singuri, prea-n pustiu,
Ca sa mai stim ca dragostea exista.
In fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, in loc,
Ramane un desert de disperare
Lasa-ti liber la vise, nu-ti bate joc de clipa, nu-ti insela asteptarile, nu te multumi cu ceea ce este fara sa poti visa la mai mult. Altfel iti ramane doar un desert de disperare.
Un intelept spunea asa “Curajul nu este absenta fricii, ci puterea de a merge mai departe atunci cand iti este teama.”
Iti doresc s-ai curaj in orice clipa a vietii!
cat de mult adevar in aceasta poezie,ffff faina.atat de mult adevar ca ti vine sa plangi………
Comments are closed.